Ce este Logopedia?

Logopedia este o ramură a psihopedagogiei speciale care studiază, defectele de pronunțare și de emisie vocală. Terapia logopedică înglobează o serie de tehnici și instrumente prin care se urmărește:

diagnosticarea limbajului expresiv-verbal în toate aspectele acestuia (funționalitate, pronuncție, ritm și fluență etc.) și a abilităților specifice de învățare (scris, citit, abilități aritmetice),

stimularea apariției și dezvoltării limbajului expresiv-verbal, 

corectarea tulburărilor de pronuncție,

corectarea stucturii gramaticale atât în limbajul expresiv-verbal cât și în cel scris,

corectarea ritmului și a fluenței în vorbire,

dezvoltarea vocabularului activ de cuvinte,

dezvoltarea abilităților de socializare.

Cui se adreseaza?

Terapia Logopedică poate deservi atât copiii care sunt încă non-verbali, tocmai pentru a stimula apariția limbajului expresiv- verbal, cât și copiii care sunt verbali dar prezintă o întârziere sau o tulburare a limbajului. Deasemenea copiii care prezintă tulburări specifice de învațare pot apela la beneficiile aduse de Terapia logopedică.

În majoritate, cazurile care beneficiază de serviciile logopedice, sunt copii, însă există și alte diagnostice manifestate la adulti, ce pot fi tratate prin această forma de terapie (ex. afazia, rinolalia, apraxia etc,.), cu mențiunea ca acestea să afecteze aceleași paliere ale limbajului verbal, paraverbal și non-verbal.

Ce diagnostice intră în spectrul terapiei logopedice?

Conform DSM 5, diagnosticele ce intră sub spectrul terapiei logopedice sunt:

Tulburările de comunicare

Tulburarea de limbaj ( mutism psihogen, întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii, disfuncţiile verbale de tip Kanner, disfuncţiile verbale din sindroamele handicapului de intelect),

Tulburari psihogene de limbaj (afazia, apraxia)

Tulburarea de pronuncție (dislalia)

Tulburarea de ritm și fluență a vorbirii cu debut în copilărie (balbismul – bâlbâiala, logonevroza, aftongia – ticuri verbale, tahilalia – vorbirea rapidă, bradilalia – vorbirea rară),

Tulburarea de comunicare socială/pragmatică

Tulburarea de comunicare nespecitică.

Tulburări specifice de învățare

Incidența acestor tulburări este din ce în ce mai mare. În condițiile în care etapele premergătoare abilităților de învățare (scris, citit, calcul matematic), au fost deficitar dezvoltate sau neconsolidate, apar rezultate slabe la școală în gimnaziu. Chiar dacă copilul depune efort voluntar să învețe, să înțeleagă și să exerseze aceste abilități, cu toate acestea rezultatele sunt insuficiente sau satisfăcătoare în raport cu media celorlalți copii de vârsta lui. Aceste tulburări pot avea fundament neurologic. 

Tulburarea dezvoltării cititului (Dislexia)

Tulburarea dezvoltării scrisului (Disgrafia)

Tulburarea dezvoltării abilitatilor aritmetice (Discalculia)

Planul de intervenție personalizat

Mijloacele ce se utilizează pentru corectarea tulburărilor de vorbire, sunt stabilite în raport direct cu acestea, ţinând seama de particularităţile psihice ale copilului care vine în contact cu terapia logopedică, pentru că este mult mai importantă lupta contra modificărilor psihice ale personalităţii sale, decât corectarea exclusivă a vorbirii. Pentru a putea generaliza în context social, toate deprinderile învăţate şi consolidate în terapie, este important să ţinem cont de întreg ansamblul social şi psihic al logopatului. 

O primă etapă a terapiei logopedice, este evaluarea. Se urmăreşte evaluarea complexă a tuturor palierelor cognitive (senzaţie, percepţie, reprezentare, memorie, gândire, imaginaţie), dar şi reglatorii (comunicarea şi limbajul, atenţia şi voinţa), în vederea unei analize amănunţite ale capacităţilor pe care le are copilul şi identificarea aptitudinilor lacunare pe care trebuie să le recupereze sau să le dobândească în urma demersului terapeutic. 

După evaluare, copilului i se crează un plan de intervenţie personalizat, care cuprinde toate programele ce trebuie implementate pentru a declanşa, consolida şi generaliza anumite abilităţi de comunicare şi limbaj scris sau verbal. 

Planul de intervenţie cuprinde exersarea şi îmbunătățirea următoarelor aptitudini:

Motricitatea fină – care vizează coordonarea oculo-motorie, dezvoltarea abilităţii de a scrie/colora, dezvoltarea atenţiei concentrate. 

Motricitatea grosieră – se urmăreşte îmbunătăţirea coordonării membrelor, destinderea musculară, scăderea anxietăţii şi dezvoltarea lateralităţii. Deasemenea exerciţiile ce stimulează motricitatea grosieră, duc la o mai bună funcţionare în tandem a emisferelor cerebrale.

Respirație verbală și non-verbală – este foarte importantă pentru dezvoltarea capacităţii pulmonare şi mai apoi pentru a putea susţine propoziţii şi fraze din ce în ce mai lungi. 

Dezvoltarea auzului fonematic – mare parte din dislalii sunt generate de o percepţie auditivă deficitară care nu are neapărat fundament anatomo-fiziologic. Dezvoltarea auzului fonematic duce cu sine la o pronuncție corectă şi la o bună discriminare auditivă.

Miogimnastica – pregăteşte aparatul fono-articulator pentru emisia corectă a sunetelor. Se antrenează muşchii limbii, ai buzelor şi poziţia acestora în raport cu bolta palatină.

Emiterea și corectarea de sunete

Tonalitate vocală

Ritmul și fluența

Intensitatea vocală

Îmbogățirea vocabularului – se realizează prin jocuri sociale, jocuri de rol, relatarea povestirilor după imagini s.a.m.d.

Dezvoltarea creativității 

Conștientizarea și exprimarea emoțiilor

Durata terapiei logopedice

În funție de diagnosticul care este pus în urma evaluării şi de deficitul pe care îl are copilul în comunicare şi limbaj, se stabileşte durata dar poate fluctua de la luni la ani, luând deasemenea în calcul ritmul în care copilul deprinde tehnicile învăţate.

Tehnicile şi instrumentele folosite în logopedie

În terapia logopedică se folosesc tehnici şi instrumente cât mai creative, care să atragă copilul şi să îi creeze un mediu ambiant de lucru, prietenos şi plăcut. Tehnicile folosite sunt “îmbrăcate” în jocuri, poveşti, elemente de muzică şi chiar dans sau abilităţi dramatice (pentru a exprima emoţii). Se crează o relaţie terapeutică bazată pe respect reciproc şi pe relaţionarea funcţională în vederea atingerii obiectivelor terapiei şi a bunei desfăşurări a activităţilor. 

La finalul fiecarei ședinte se oferă un scurt feedback pentru evoluția copilul din ședința curentă și deseori o scurtă temă de exersat pentru acasă, pentru ca progresul să nu fie diminuat sau pierdut până la urmatoarea întrevedere.